Arhiva :Cursuri instruire

Conferinta invatatorilor, Comunitatea Regionala Suceava

În data de 16 octombrie 2010 în Biserica Penticostală Betleem din localitatea Dorohoi, jud. Botoşani s-a desfăşurat a III-a ediţie a Conferinţei Învăţătorilor de Şcoală Duminicală şi Profesorilor de Religie din Comunitatea Regională Suceava. Invitatul conferinţei a fost fratele Samuel Cristian Muică, responsabil cu lucrarea de Şcoală Duminicală în cadrul Cultului Creştin Penticostal din România. Lucrările conferinţei au debutat într-o atmosferă caldă şi destinsă. În deschidere au luat cuvântul pastorii Liviu Axinte şi Aurel Şoltuzu, ambii fiind vicepreşedinţi la comunitatea sus amintită. În cadrul conferinţei a avut un mesaj special şi pastorul Şerban Costache, preşedintele Comunităţii Regionale de Suceava.
Tema conferinţei a fost Cum predăm mai eficient Lecţia Biblică. Samuel Cristian Muică a ţinut un seminar prelungit în care a prezentat tipurile de lecţii pe care le putem preda la clasă, precum şi structura de bază a fiecărei lecţii biblice. Deasemenea în sesiunea a II-a a prezentat următoarele proiecte: Talantul în negoţ, Picurul de miere zilnic (variantele 1 an pentru învăţători şi 3 ani pentru copii), Citirea Bibliei la biserică în 3 ani, Sărbătoarea anuală Copiii lui Isus şi Tabăra Speranţei Bogodinţ.
În cadrul conferinţei a fost înmânată o plachetă pastorului Aurel Şoltuzu, ca un semn de apreciere şi de aducere aminte pentru biserica gazdă a conferinţei. Toţi participanţii la conferinţă au primit revista Mărgăritarul şi o agendă (planner) 2011 specifică învăţătorilor pentru copii. Conferinţa s-a terminat cu o părtăşie deosebită la o masă de dragoste.
Mulţumim tuturor participanţilor şi gazdelor!

Conferinta invatatorilor, Comunitatea Regionala Cluj

Cu ajutorul Domnului pe data de 9.10.2010 în Biserica Alfa-Omega din Turda s-a desfăşurat Conferinţa anuală a lucrătorilor cu copiii din Comunitatea Regională Cluj. Prin harul Tatălui Ceresc a fost a III-a conferinţă a lucrătorilor cu copiii din Comunitatea Regională Cluj, din ultimii patru ani, de când a luat fiinţă Departamentul pentru Familii Tineret şi Copii, în Cultul Creştin Penticostal din România.
La conferinţă au participat aproximatv 180 de persoane de pe raza judeţelor: Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Mureş. Am petrecut un timp binecuvântat în care am fost motivaţi să facem lucrarea în modul cel mai eficient. Fratele prezbiter Dan Suciu a avut cuvântul de deschidere a conferinţei.
Pastorul Mircea Deteşan a susţinut seminarul Ispravnici eficienţi ai generaţiei de mâine. Samuel Cristian Muică a prezentat următoarele proiecte: Talantul în negoţ, Picurul de miere zilnic (variantele 1 an pentru învăţători şi 3 ani pentru copii), Citirea Bibliei la biserică în 3 ani, Sărbătoarea anuală Copiii lui Isus şi Tabăra Speranţei Bogodinţ.
În cadrul conferinţei a fost înmânată o plachetă pastorului Mircea Deteşan, ca un semn de apreciere şi de aducere aminte pentru biserica gazdă a conferinţei. Toţi participanţii la conferinţă au primit revista Mărgăritarul şi o agendă (planner) 2011 specifică învăţătorilor pentru copii.
La conferinţă au participat cu standuri de carte şi muzică: Misiunea Speranţa, Societatea Biblică Română şi Asociaţia Misionară pentru Educarea Copiiilor. Astfel, învăţătorii au putut să-şi îmbunătăţească nu numai metodele de predare ci şi materialul didactic. Conferinţa s-a terminat cu o părtăşie deosebită la o masă de dragoste.
Mulţumim tuturor participanţilor şi gazdelor conferinţei!
9.10.2010 Conferinta invatatorilor din Comunitatea Regionala Cluj aspect din sala 300x179 Conferinta invatatorilor, Comunitatea Regionala Cluj

Conferinta invatatorilor, Comunitatea Regionala Oltenia-Arges

Sâmbătă, 9 octombrie 2010, începând cu orele 10.00, a avut loc, la sediul CRPOA – Craiova, Întâlnirea anuală a învăţătorilor de şcoala duminicală din cadrul regionalei Oltenia Argeş. Cu ajutorul Domnului, am avut un timp binecuvântat şi util lucrării cu copiii, la care Domnul ne-a chemat ca slujitori.
Secţiunile acestei conferinţe au fost următoarele:
1. Cum să-i învăţăm pe copii versetul de aur – înv. Irina Briscan (CRP Arad);
2. Să învăţăm să ne rugăm cu şi pentru copii – înv. Liliana Luca (CRP Oltenia-Argeş);
3. Proiecte pentru anul şcolar 2010-2011 în cadrul lucrării cu copiii – informare şi prezentare.
Mesajul primei secţiuni – Cum să-i învăţăm pe copii versetul de aur? a atins următoarele puncte:
- importanţa memorării Cuvântului de către copii;
- metode şi tehnici de însuşire a versetului de aur;
- mijloace vizuale folosite în memorarea versetului;
- demonstrarea învăţării unui verset.

În secţiunea a doua, Să învăţăm să ne rugăm, a fost transmis un mesaj provocator, ce a răspuns următoarelor întrebări:
- Ce trebuie să ştie un copil despre rugăciune?
- Cum trebuie să se roage?
- Cum îi învăţăm pe copii să se roage?
- Cum îi atrag pe copii spre rugăciune ca aceasta să devină parte din viaţa lor spirituală?

În ultima parte a întâlnirii au fost prezentate următoarele proiecte:
• Talantul în negoţ – concurs biblic, anul şcolar 2010-2011;
• Citirea Bibliei în 3 ani de către copii – noutate;
• Sărbătoarea Copiii lui Isus – noutate.

La finalul conferinţei, au fost prezentate şi oferite spre vânzare materiale necesare lucrării cu copiii (AMEC, alte edituri). Fiecare dintre învăţătorii participanţi au primit: revista Mărgăritarul, Agenda învăţătorului de şcoală duminicală pentru anul 2011, cât şi alte materiale necesare în lucrarea cu copiii.

IRINA BRISCAN
Biserica Penticostală „Cezareea” Reşiţa

9.10.2010 Conf. Oltenia Arges 300x222 Conferinta invatatorilor, Comunitatea Regionala Oltenia Arges

Conferinta invatatorilor, Comunitatea Regionala Brasov

Cu ajutorul Domnului pe data de 2.10.2010 în Biserica Penticostală din Codlea s-a desfăşurat Conferinţa anuală a lucrătorilor cu copiii din Comunitatea Regională Braşov. Prin harul Tatălui Ceresc a fost a II-a conferinţă a lucrătorilor cu copiii din Comunitatea Regională Braşov din ultimii patru ani, de când şi-a început activitatea Departamentul de copii.
Lucrările Conferinţei au debutat într-o atmosferă caldă şi destinsă. Fratele pastor Ioan Brie, responsabilul Departamentului pentru Familii, Tineret şi Copii din cadrul Comunităţii Regionale Braşov a avut cuvântul de deschidere şi a condus lucrările conferinţei. În deschidere a luat cuvântul şi pastorul Jugaru ca şi gazdă a conferinţei.
Samuel Cristian Muică a ţinut seminarul intitulat: Paşi în pregătirea lecţiei biblice. De asemenea a prezentat şi următoarele proiecte: Talantul în negoţ, Picurul de miere zilnic (variantele 1 an pentru învăţători şi 3 ani pentru copii), Citirea Bibliei la biserică în 3 ani, Sărbătoarea anuală Copiii lui Isus şi Tabăra Speranţei Bogodinţ. Alte două seminarii au fost ţinute de către Sebastian Solomon, instructor AMEC. El a vorbit despre folosirea zilei de naştere ca pe o ocazie specială de a evangheliza copiii din vecinătate şi a prezentat câteva lucruri esenţiale pentru cei care lucrează cu adolescenţii.
În cadrul conferinţei a fost înmânată o plachetă pastorului Jugaru, ca un semn de apreciere şi de aducere aminte pentru biserica gazdă a conferinţei. Toţi participanţii la conferinţă au primit revista Mărgăritarul şi o agendă (planner) 2011 specifică învăţătorilor pentru copii.
La conferinţă a participat cu stand de carte Asociaţia Misionară pentru Educarea Copiiilor. Astfel, învăţătorii au putut să-şi îmbunătăţească nu numai metodele de predare ci şi materialul didactic. Conferinţa s-a terminat cu o părtăşie deosebită în jurul unei mese de dragoste.
Mulţumim gazdelor cât şi tuturor participanţilor la conferinţă!

Conferinta invatatorilor din Comunitatea Zonala Centru-Sud, Italia

În data de 18 septembrie 2010, în Biserica Penticostală Limanuri Bune din localitatea Villalba, s-a desfăşurat a doua ediţie a Conferinţei Învăţătorilor de Şcoală Duminicală din Comunitatea Zonală Centru-Sud din Italia. Invitatul conferinţei a fost fratele Samuel Cristian Muică, responsabil cu lucrarea de Şcoală Duminicală în cadrul Cultului Creştin Penticostal din România.
Tema conferinţei a fost Liderul. Învăţătorul de Şcoală Dumninicală a fost prezentat ca lider al lucrării pe care o face. Pentru unii, lider însemnă cel ce are puterea, pentru alţii cel ce conduce, iar din punct de vedere scriptural, liderul este slujitorul tuturor şi rob al lui Hristos. În prima sesiune au fost prezentate cele trei îndatoriri de bază ale lucrătorului cu copiii: învăţător, evanghelist şi părinte spiritual. În a doua sesiune au fost prezentate cele şapte calităţi minime pe care trebuie să le aibe fiecare lucrător cu copiii. De asemenea Samuel Cristian Muică a prezentat şi următoarele proiecte: Talantul în negoţ, Picurul de miere zilnic (variantele 1 an pentru învăţători şi 3 ani pentru copii), Citirea Bibliei la biserică în 3 ani, Sărbătoarea anuală – Copiii lui Isus şi Tabăra Speranţei Bogodinţ.
În cadrul conferinţei a fost înmânată o cupă sorei Harabagiu Cristina responsabila concursului biblic „Talantul în negoţ˝ pe zona Centru-Sud a Italiei. De asemenea sora Mihaela Burlacu a fost numită responsabilă cu Proiectul Picurul de miere zilnic iar sora Ana Caraman a fost numită responsabilă cu Proiectul Sărbătoarea anuală – Copiii lui Isus. Toţi participanţii la conferinţă au primit revista Mărgăritarul şi o agendă (planner) 2011 specifică învăţătorilor pentru copii. Conferinţa a avut şi o sesiune specială: părtăşia deosebită la o masă de dragoste.
Mulţumim tuturor participanţilor şi gazdelor!

Curs PEC 1, Cezareea Resita

În zilele 13-15 şi 20-22 mai 2010 în Biserica Penticostală Cezareea din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, a avut loc Cursul de instruire PEC 1 pentru lucrătorii cu copiii. Au predat Dumitru şi Ica Doboş, Edita Coşarbă şi Samuel Cristian Muică.
În perioada 13-15.05.2010 s-a predat prima parte a cursului, iar în perioda 20-22.05.2010 s-a predat a doua parte a cursului şi s-au efectuat şi probele practice.
A fost un timp minunat de predare la care au participat aproximativ 18 învăţători pentru a fi echipaţi pentru lucrarea cu copiii.

Mulţumim tuturor participanţilor şi în mod deosebit inctructorilor de la AMEC!

Curs de instruire,Paris, Franta

În perioada 7-9 mai 2010 în Biserica Penticostală Filadelfia din Paris, Franţa, a avut loc primul curs de instruire a lucrătorilor cu copiii de la şcoala duminicală. Am fost contactat de către familia Tolan Gheorghe şi Dana, responsabilii lucrării cu şcoala duminicală din această biserică şi am dat curs acestei invitaţii. Familia Frumuşelu a facilitat drumul nostru spre Paris cât şi găzduirea. Astfel ne-am trezit în plină lucrare.
În această primă periodă de instruire am vorbit despre şcoala duminicală, definind-o şi arătând care sunt părţile componente ale programului. De asemenea am vorbit despre scopurile pe care trebuie ca să le urmărim şi cum se organizează eficient această lucrare. Am prezentat şi următoarele proiecte: Talantul în negoţ şi Picurul de miere zilnic (varianta de 1 an pentru învăţători cât şi pentru copii). Urmează ca învăţătorii locali să ajute la implementarea lor în biserică.

Mulţumim tuturor participanţilor, conducerii bisericii şi gazdelor!

Familia Muică Samuel şi Daniela

Conferinta invatatorilor, Andalucia, Spania

În data de 20 martie 2010, în Biserica Penticostală Elim din localitatea Roquetas del Mar, Spania, s-a desfăşurat a II-a ediţie a Conferinţei Învăţătorilor de Şcoală Duminicală din Comunitatea Teritorială de Andalucia. Invitatul conferinţei a fost fratele Samuel Cristian Muică, responsabil cu lucrarea de Şcoală Duminicală în cadrul Cultului Creştin Penticostal din România. Lucrările Conferinţei au debutat într-o atmosferă caldă şi destinsă. Pastorul Ştefan Ghereş, vicepreşedintele comunităţii a avut cuvântul de deschidere al conferinţei.
Tema conferinţei a fost Liderul. Învătătorul de Şcoală Dumninicală a fost prezentat ca lider al lucrării pe care o face. Pentru unii lideri însemnă cel ce are puterea, pentru alţii cel ce conduce, iar din punct de vedere scriptural, liderul este slujitorul tuturor şi rob la lui Hristos. În prima sesiune au fost prezentate cele trei îndatoriri de bază ale lucrătorului cu copiii: învăţător, evanghelist şi părinte spiritual. În a doua sesiune au fost prezentate cele şapte calităţi minime pe care trebuie să le aibe fiecare lucrător cu copiii. Samuel Cristian Muică a prezentat şi următoarele două proiecte: Talantul în negoţ, Picurul de miere zilnic (variantele 1 an pentru învăţători şi copii).
Toţi participanţii la conferinţă au primit revista Mărgăritarul specifică învăţătorilor pentru copii. Conferinţa a avut şi o sesiune specială: părtăşia deosebită la o masă de dragoste.
În după-amiaza aceleiaşi zile a avut loc şi a II-a ediţie a Conferinţei Copiiilor, conferinţă care poartă denumirea Copiii lui Isus.
Mulţumim tuturor participanţilor şi gazdelor!

20.03.2010 Conferinta invatatorilor din Comunitatea Teritoriala de Andalucia Spania 300x225 Conferinta invatatorilor, Andalucia, Spania

Curs de instruire, Dublin, Irlanda

În perioada 12-14 martie 2010 în Biserica Penticostală Bethel din Dublin, Irlanda, a avut loc examinarea şi absolvirea Nivelului I al Cursului de instruire a lucrătorilor cu copiii de la şcoala duminicală. Am fost contactat de către Florin Cosma, responsabilul lucrării cu şcoala duminicală din această biserică şi am dat curs acestei invitaţii. Cursul a fost predat parţial în luna noiembrie 2009. Familia Grozea ne-a fost gazdă.
În 12.03.2010 am continuat predarea şi am început examinarea, care a avut două părţi: examenul scris şi examenul oral care a constat în predarea unei lecţii biblice în faţa învăţătorilor. Toţi învăţătorii care au participat au trecut cu bine ambele examene şi nădăjduim că vor face o lucrare de calitate. În 14.03.2010 s-au înmânat cursanţilor diplomele în faţa familiilor prezente cât şi a fraţilor din conducerea bisericii.
Am prezentat şi următoarele proiecte: Talantul în negoţ şi Picurul de miere zilnic (varianta de 1 an pentru învăţători cât şi pentru copii). Urmează ca învăţătorii locali să ajute la implementarea lor în biserica locală.

Mulţumim tuturor participanţilor, conducerii bisericii şi gazdelor.

14.03.2010 Graduare curs de instruire nivelul 1 invatatori din Biserica Penticostala Bethel din Dablin Irlanda 300x225 Curs de instruire, Dublin, Irlanda

Familia Muică Samuel şi Daniela

Curs de instruire, Judetul Arad

În zilele 19-21 februarie 2010, în Tabăra de la Roşia Nouă a avut loc Cursul de instruire nivelul I al lucrătorilor cu copiii de la Şcoala Duminicală din Biserica Penticostală Pe Stâncă din Şoimoş, judeţul Arad. Am fost contactat de către Ewald Mihăescu, pastorul bisericii şi Mihăescu Emilian, responsabilul lucrării cu copiii din această biserică şi am dat curs acestei invitaţii. În data de 19.02.2010 seara, ne-am întâlnit la tabară şi s-a făcut deschiderea cursului. În 20.02.2010 a fost o zi plină de predare. În 21.02.2010 la programul de dimineaţă, împreună cu soţia am participat pentru a vedea cum lucrează învăţătorii la ambele grupe. La programul de seară s-au înmânat diplomele învăţătorilor care au participat la curs şi care au dat proba practică la grupe.
Am prezentat şi următoarele proiecte: Talantul în negoţ şi Picurul de miere zilnic (varianta de 1 an pentru învăţători cât şi pentru copii). Urmează ca învăţătorii locali să ajute la implementarea lor în biserica locală.
A fost un timp minunat de predare în mijlocul naturii, rupţi fiind de zgomotul oraşului şi de bâzâitul telefoanelor mobile.
Mulţumim tuturor participanţilor, conducerii bisericii şi gazdelor!

Familia Muică Samuel şi Daniela

Conferinta invatatorilor – Comunitatea Regionala Oradea

Cu ajutorul Domnului, pe data de 23.01.2010 în Biserica Speranţa din Oradea s-a desfăşurat Conferinţa anuală a lucrătorilor cu copiii din Comunitatea Regională de Oradea. Prin harul Tatălui Ceresc fost a II-a conferinţă a lucrătorilor cu copii din Judeţul Bihor, din ultimii patru ani de când Departamentul pentru Familii Tineret şi Copii a început să fie activ în Cultul Creştin Penticostal din România.
La conferinţă au participat aproximatv 200 de persoane de pe raza judeţului Bihor. Am petrecut un timp binecuvântat în care am fost motivaţi să facem lucrarea în modul cel mai eficient. Fratele pastor Băbălai Gheorghe, responsabilul Departamentului de Copii din cadrul Comunităţii Regionale de Oradea a avut cuvântul de deschidere a conferinţei.
Sami Mitrea şi echipa sa au susţinut seminariile conferinţei. Samuel Cristian Muică a prezentat următoarele proiecte: Talantul în negoţ şi Picurul de miere zilnic (varianta de 1 an pentru învăţători cât şi pentru copii)
La conferinţă au participat cu standuri de carte Societatea Biblică Română şi Asociaţia Misionară pentru Educarea Copiiilor. Astfel învăţătorii au putut să-şi îmbunătăţească nu numai metodele de predare ci şi materialul didactic. Conferinţa s-a terminat cu o părtăşie deosebită la o masă de dragoste.
Mulţumim tuturor participanţilor şi gazdelor conferinţei!

Conferinta invatatorilor – Italia de Nord

În prioada 22-25 octombrie 2010, s-a desfăşurat în Biserica penticostală Philadelphia localitatea Mansuè, a doua ediţie a Conferinţei Învăţătorilor de Şcoală Duminicală – Italia de Nord. avându-l ca invitat pe fratele Samuel Cristian Muică, responsabil cu lucrarea de Şcoală Duminicală în cadrul Cultului Penticostal din România. Lucrările Conferinţei au debutat vineri, unde într-o atmosferă caldă, destinsă, au fost prezentate care sunt responsabilităţile învătătorului de Şcoală Dumninicală.
Agenda principală a conferinţei s-a derulat în ziua de sâmbătă când, în mesajul biblic de deschidere, fratele păstor al Bisericii Philadelphia, Marius Livanu, preşedintele comunităţii penticostale române din Italia, a îndemnat pe cei prezenţi la a-şi lărgi orizontul cunoaşterii şi slujirii faţă de Dumnezeu, înlăturând orice limită care, de cele mai multe ori nu ne este impusă de cei din jurul nostru, ci de noi înşine.
Fratele Samuel a înmânat fratelui păstor Marius Livanu şi sorei Mirela Florea, responsabilă a concursului biblic Talantul în negoţ pe nordul Italiei, două cupe, care au evidenţiat deosebitele rezultate obţinute de copiii din diaspora română la concursul mai sus amintit. Apoi a prezentat un mod eficient de a învăţa pe copii versete din Scriptură şi de a evalua printr-un joc recapitulativ adevărurile care au fost învăţate din lecţia biblică. Spre finalul lucrărilor conferinţei din ziua de sâmbătă, au fost prezentate de către fratele Samuel proiectele Sărbătoarea – Copiii Domnului Isus, Citirea Bibliei în trei ani la Biserică şi Picurul de Miere- citirea Scripturii (variantele 1 an pentru învăţători şi 3 ani pentru copii). De asemenea au fost prezentate lucrările misionare desfăşurate de Misiunea Speranţa şi anume, România – Evanghelia pentru fiecare copil şi Tabara Speranţei Bogodinţ.
Lucrările celei de-a doua ediţie a Conferinţei Învăţătorilor de Şcoală Duminicală – Nord Italia, s-au încheiat în seara zilei de luni 25 octombrie 2010 la Biserica Betel din localitatea Udine, unde celor prezenţi le-a fost prezentată Importanţa lucrului în echipă, Modul corect de a împărţi sarcinile între învăţători şi Timpul în cadrul orelor de Şcoală Dumninicală.
Această conferinţă a contribuit într-un mod deosebit de constructiv la formarea şi edificarea învăţătorilor veniţi din Mansuè, Udine, Bergamo, Regio-Emilia, Verona, Padova, Vicenza, Castel Franco, Monteforte, Merandola şi San Damiano (Torino). Dumnezeu să binecuvânteze şi să întărească lucrarea şi lucrătorii cu copiii din diaspora română!

Cătălin Iolea – învăţător în Biserica Penticostală Philadelphia din Mansue

Pagina 1 din 212