Pericolele copilului contemporan – partea 7

Televiziunea

old-tvApărută în perioada interbelică, televiziunea a devenit cel mai persuasiv mijloc de comunicare din istoria lumii. Dacă în perioada anilor 1700-1800, lumea era dominată de cuvântul scris, începând cu secolul al XIX-lea, cartea este înlocuită cu televizorul. La fel se poate preciza următorul fapt: „omul natural, religios”, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Genesa 1:26a) tinde să se transforme într-un tip nou – „negativul omului” creat de Dumnezeu. Cine este autorul acestei transformări? În contextul nostru, răspunsul este unul simplu: televizorul, televiziunea.
Televiziunea este percepută de tineri ca cel mai influenţabil factor în însuşirea unor anti-valori şi atitudini „mediatice”: vedetismul – 84%, sexualitatea – 64%, lipsa de scrupule – 52%, violenţa – 77%, plăcerile vieţii – 42%, vulgaritatea – 66%, minciuna – 44%, senzaţionalul – 74%, îmbogăţirea – 46%. Toate aceste lucru, pe drept catalogate „non-valori”, sunt acceptate, promovate şi îmbrăţişate de lumea contemporană.
Pe lângă puţinele „beneficii”, pe care le oferă televiziunea, există un număr mare de efecte dăunătoare de ordin: social, politic, psihologic şi medical. Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Centrului de Geopolitică şi Antropologie Vizuală al Universităţii Bucureşti declară următoarele:
„Televiziunea remodelează radical lumea. Lumea cea nouă, în care omul nu se mai regăseşte, căci şi-a pierdut centrul, adică pe DUMNEZEU, este o lume care se livrează hipnotic idolatriei televiziunii. Biografia insului şi istoria societăţilor moderne L-au pierdut pe Dumnezeu, iar lucrul acesta face din fiinţa individuală şi colectivă victime sigure ale unei lumi dominate de hipnoza televiziunii. Biografia şi istoria fără de Dumnezeu, fără de ritmul factorilor prin care se propagă intervenţia proniatoare a lui Dumnezeu sunt derulări haotice, haos şi anarhie, rătăcire şi teribilă oboseală, din care recurge cu necesitate ideea că viaţa este fără sens şi istoria este absurdă. Ieşirea din oboseală, evadare din lumea fără de sens sunt cele două promisiuni ale televizualului.”
Acestea sunt cuvintele unui om de ştiinţă. Concretizând cele spuse, putem accepta că televiziunea este „o cultură care luptă împotriva omului şi a lui Dumnezeu”. Ce atitudine ar trebui să avem noi, creştinii, care pretindem că Îl iubim pe Dumnezeu şi îl slujim cu toată inima? Cum putem feri copiii noştri de efectele nocive ale acestui duşman de moarte? Răspunsurile sunt numeroase. Însă, mai presus de orice, rugăciunea şi vegherea să fie aceea care să însoţească pe fiecare copil al lui Dumnezeu.

[continuare in numarul viitor]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *