Schimbarea Adevarului Divin

In norod s-au ridicat si prooroci mincinosi, cum si intre voi vor fi
invatatori mincinosi care vor strecura pe furis erezii nimicitoare, se vor
lepada de Stapanul, care i-a rascumparat si vor face sa cada asupra lor
o pierzare napraznica. Multi ii vor urma in destrabalarile lor. Si, din
pricina lor, calea adevarului va fi vorbita de rau

2 Petru 2: 1 – 2

Cu adevarat traim vremuri grele. Desi este imposibil, unii incearca sa amestece adevarul cu minciuna si lumina cu intunericul. Cel mai trist este ca si acestia se numesc crestini. In ce-i priveste, n-am gasit un alt cuvant mai potrivit decat acela scris mai sus. In ce ne priveste propun: “Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desarvarsirea credintei noastre, adica la Isus…” (Evrei 12:1)
Alaturi de voi, ma simt privilegiat sa-L cunosc si sa-L reprezint pe Adevaratul Dumnezeu. De aceea va incurajez sa purtati sus stindardul adevarului in fata tuturor celor care inca traiesc in pacat si instrainare de Domnul, oriunde se afla acestia. Cu siguranta va trebui sa platim un pret pentru asta, dar Domnul o sa fie credincios fata de noi in rasplatirile de la urma. Purtatorii de steag si faclie sunt cei mai reprezentativi dintre eroi.
Iata motivatia pentru care trebuie sa fim clari in marturisire, ramanand fermi de partea Domnului:

“Rob Bell, autorul best-seller-ului controversat „Dragostea învinge” care constestă învăţătura creştină despre iad, şi-a afirmat susţinerea pentru căsătoriile homosexuale luna trecută (n. tr. martie 2013) şi i-a chemat pe creştinii „înguşti” la pocăinţă. Potrivit surselor, Bell a vorbit la catedrala „Harul” din San Francisco şi a expus un mesaj bazat pe noua sa carte „Despre ce vorbim atunci când vorbim despre Dumnezeu” („What We Talk About When We Talk About God”). În timpul alocat pentru întrebări şi răspunsuri Bell a fost întrebat despre părerea lui faţă de „căsătoria” între persoane de acelaşi gen. „Sunt pentru căsătorie. Sunt pentru fidelitate. Sunt pentru dragoste, indiferent dacă e un bărbat şi o femeie, o femeie şi o femeie, un bărbat şi un bărbat”, a spus el. „Cred că am pierdut oportunitatea şi cred că Biserica are o lipsă – cred că aceasta este lumea în care trăim şi trebuie să-i susţinem pe oameni oricum ar fi”.Bell a opinat că mulţi evanghelici nu mai pot fi clasificaţi ca şi conservatori, deoarece credinţele lor s-au schimbat între timp. „Cred că suntem martori morţii unei subculturi specifice care nu dă rezultate”, a remarcat el. „Consider că există o subcultură evanghelică îngustă, intercorelată politic, ghetoizată cultural, căreia i s-a spus „o să schimbăm lucrurile”, dar nu le-au schimbat. Şi, de fapt, au îndepărtat numeroşi oameni”. „Şi cred că atunci când eşti parte a unei subculturi ce moare, faci mult mai mare gălăgie, pentru că e foarte dureros. E un fel de: fie mori, fie te adaptezi”, Bell a continuat. „Iar dacă te adaptezi, înseamnă că trebuie să te confrunţi faţă-n faţă cu câteva din modurile în care am vorbit despre Dumnezeu şi care nu îi modelează pe oameni în nişte persoane mai iubitoare, pline de compasiune. Şi am susţinut politici şi viziuni asupra lumii care sunt, de fapt, distructive. Şi am făcut-o în numele lui Dumnezeu şi trebuie să ne pocăim”.Lidera Jane Shaw l-a întrebat pe Bell în timpul discuţiilor dacă creştinii pot cunoaşte adevărul cu certitudine. „Aş spune că lucrul revoluţionar şi puternic legat de mesajul lui Isus este că El zice: „Ce faci cu oamenii care nu sunt ca tine? Ce faci cu ceilalţi? Ce faci cu persoana care e cel mai greu de iubit?”, a replicat el. „Aceasta e măsura unei religii bune: că poţi să îi iubeşti pe oamenii care sunt ca şi tine – asta e uşor. Aşadar, ceea ce Isus face e că ia întrebarea şi vorbeşte despre roadă. El e preocupat de ceea ce tu rodeşti în mod practic. Iar aceasta e o discuţie diferită. Cât de mult îi iubim pe oamenii din lume care ni se aseamănă cel mai puţin?”
După cum s-a precizat într-un articol precedent, Bell s-a reîntors la biserica biblică „Mars Hill” din Grandville, Michigan, luna trecută, biserică pe care el a fondat-o acum un deceniu, ca să vorbească şi să îşi prezinte noua sa emisiune TV „Show-ul lui Rob Bell” („The Rob Bell Show”). A dat şi autografe pentru noua sa carte, în timpul cărora a remarcat: „Cred că Dumnezeu este pentru fiecare dintre noi, indiferent de credinţele, perspectivele, eşecurile sau greşelile noastre.” „Eram îngroziţi să căutăm ceva [religios] pentru că ştiam cu siguranţă că mergem în iad”, a mărturisit un cuplu ce a venit pentru autografe. „Credeam că deja ştim sfârşitul, prin urmare de ce să mai căutăm?”
Cu toate acestea, unii cred că Bell îi conduce pe mulţi pe un drum întunecat şi distructiv.
„Pur şi simplu învăţăturile lui Rob Bell nu sunt adevărate potrivit cuvintelor Scripturii” – a declarat către redacţia de ştiri „Christian News” Eric Ludy, pastor al bisericii „Ellerslie” şi preşedintele societăţii misionare „Ellerslie” din Windsor, Colorado. „Sunt o încercare vicleană de a amesteca filosofiile epocii noastre postmoderne cu limbajul specific creştinismului pop. Rezultatul final este extrem de periculos pentru sufletul uman pentru că reprezintă forjarea unui viţel de aur – un dumnezeu creat de cultura noastră – şi în mod cert nu Dumnezeul Bibliei.”
Contrar declaraţiilor lui Bell potrivit cărora creştinii trebuie „fie să moară, fie să se adapteze” faţă de homosexualitate sau alte lucruri de pe agenda socială, Ludy a afirmat că niciun creştin nu trebuie să se închine poftelor culturii pop. A subliniat că Dumnezeu nu este un om, astfel încât să fie nevoit să se pocăiască şi nici cei care Îi urmează Cuvântul nu trebuie să o facă.
„Dumnezeul Bibliei nu Se schimbă. Părerile Lui nu se modifică. Nu este nicio umbră de mutare nici în El, nici în Scriptura Sa”, a mărturisit el. „Nu putem accepta ceva rău pentru a obţine aprobarea culturii; trebuie să rămânem lângă Scripturi aşa cum au fost ele scrise”. „Acum 2.000 de ani Isus Hristos a fost „politically incorrect” şi ulterior a fost pironit pe o cruce pentru viziunile Lui nonconforme”, Ludy a concluzionat. „Şi acum, 2.000 de ani mai târziu, aceeaşi cruce îi aşteaptă pe aceia dintre noi care aleg să ţină seama de Cuvântul Lui şi să îl predice cu îndrăzneală”.

Vasile Iuga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *